Suporterii olteni, reverență în fața legendarului Ilie Balaci, înainte de Universitatea Craiova – Clinceni. „De doi ani e mereu toamnă. Timpul s-a oprit în loc” | FOTO

Suporterii olteni, reverență în fața legendarului Ilie Balaci, înainte de Universitatea Craiova - Clinceni. „De doi ani e mereu toamnă. Timpul s-a oprit în loc” | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltenia nu l-a uitat pe marele Ilie Balaci. Fanii i-au adus un omagiu fostului jucător al „Craiovei Maxima” înaintea partidei în care formația din Bănie a înfruntat Academica Clinceni, în duelul din etapa cu numărul 8 din Liga 1. Mesajele lor au stârnit multă emoție.

Au fost momente emoționante în aceste zile în Bănie. Fanii din Craiova nu au uitat că au trecut doi ani de la decesul lui Ilie Balaci. Suporterii nu au voie pe stadion, la meciurile de fotbal, din cauza pandemiei de COVID-19, dar au intrat totuși câteva minute ca să pună câteva bannere în tribunele arenei „Ion Oblemenco”

Suporterii Craiovei, mesaje superbe pentru Ilie Balaci

„De ani ani e mereu toamnă. Timpul s-a oprit în loc”, a fost scris pe unul dintre bannerele afișate la peluză.

„De doi ani îi ducem dorul lui Balaci, marele 8” și „Ilie Balaci, de la 8 la infinit”, au fost celelalte două mesaje. Fotografia a fost postată pe pagina de Facebook a formației CS Universitatea Craiova.

Liga Profesionistă de Fotbal a fost de acord ca înaintea partidei CS Universitatea Craiova- Academica Clinceni să se țină un moment de reculegere în memoria „Marelui Blond”.

universitatea craiova mesaj ilie balaci academica clinceni
Mesajul suporterilor Universității Craiova în memoria lui Ilie Balaci, înainte de meciul cu Academica Clinceni

Craiova poate face 8 din 8, pentru „Marele 8”

Săptămâna aceasta este cea omagială pentru Ilie Balaci, cel mai bun fotbalist din istoria Ştiinţei, dispărut acum doi ani, pe 21 octombrie, la 62 de ani, în urma unui atac de cord. Ironia sorţii, în memoria „Marelui 8”, Universitatea Craiova poate acumula 8 victorii în primele 8 meciuri de campionat, acesta fiind cel mai bun start de stagiune din istoria echipei din Bănie.

Ilie Balaci s-a născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, în judeţul Dolj. A jucat în cariera sa la Universitatea Craiova (1973 – 1984), FC Olt Scorniceşti (1985 – 1986) şi Dinamo (1986 – 1988). A câștigat de trei ori titlul de campion al României, cu Universitatea Craiova, (în 1974, 1980 şi 1981), de patru ori Cupa României (1977, 1978, 1981, 1983) şi a fost desemnat de două ori fotbalistul anului din România, în 1981 şi 1982. Ilie Balaci a jucat pentru echipa națională în 65 de partide și a marcat de 8 ori.

Ca tehnician, Ilie Balaci a antrenat în România pe Pandurii Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin și Universitatea Craiova. Antrenorul Ilie Balaci a adunat zeci de trofee în lumea arabă, la Club Africain, Olympique Casablanca, Al Shabab Dubai, Al Nasr, Al Hilal, Al Sadd, Al Arabi, Al Kazma, Al Nahda, Raja Casablanca, Al Ain, Al Hilal Omdurman şi Al Suwaiq.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×